RECOMANDĂRI PENTRU REDACTARE
LUCRĂRI DE CERCETARE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII ÎN REVISTA ROMÂNĂ DE KINETOTERAPIE
Prin apariţia unei lucrări în reviste, dreptul de autor se trece asupra revistei şi, ca atare, lucrarea nu mai poate fi trimisă spre publicare, integral sau parţial, unei alte reviste, decât cu acordul Comitetului de redacţie. De asemenea, revista nu publică lucrări apărute în alte reviste din ţară sau străinătate. Articolele sunt supuse procesului de evaluare/recenzare „peer review”.
La baza redactării lucrării stau principii deontologice, reguli, norme şi uzanţe etice şi estetice.
Pentru realizarea aspectului uniform al revistei şi pentru asigurarea ţinutei ştiinţifice a articolelor, colectivul de redacţie recomandă colaboratorilor revistei să ia în considerare aspectele ce se vor prezenta.
Redactarea articolelor se conformează în general recomandărilor stabilite de Comitetul Internaţional al Editorilor de Reviste Medicale (www.icmje.org).
Lucrarea în extenso se va redacta în întregime în limba engleză sau franceză şi va fi precedată de un rezumat în limba în care este redactat articolul, precum şi de un rezumat în limba română.
Pentru autorii străini, lucrarea în extenso şi rezumatul se vor trimite într-o limbă de circulaţie internaţională (engleză sau franceză).
Lucrarea va avea 4-8 pagini, inclusiv ilustraţii, tabele, grafice. Se va procesa spaţiat la un rând, justified, redactat în Office Word, Time New Roman, font 12, diacritice, format A4, cu margini: top 2 cm, bottom 2 cm, left/inside 2,5cm, right/outside 2cm.
Lucrarea va fi înaintată colectivului de redacţie în două exemplare printate, pe adresa redacţiei şi un exemplar pe suport electronic, pe adresa de mail a publicaţiei.
Colectivul de redacţie recomandă colaboratorilor următoarea structură a manuscrisului: paginile vor fi numerotate central, jos, în următoarea ordine:
- pagina 1 - titlul lucrării (în limbile română şi engleză sau franceză);
- pagina 2 - prenumele şi numele complet al autorilor, caractere Times New Roman, font 14, cursiv, boltit, italic, aliniat dreapta, urmate de profesia, gradul didactic şi ştiinţific. Instituţia fiecărui autor se va insera cu footnote (1,2) în subsolul paginii. Totodată vor fi oferite şi informaţii de ordin personal ale primului autor al lucrării, ca persoană de contact (nume, prenume, instituţia, adresa, nr. tel., adresa mail);
- pagina 3 - cuvinte cheie (în limbile română şi engleză sau franceză) şi rezumatul lucrării (în limbile engleză sau franceză); (autorii străini vor folosi o limbă de circulaţie internaţională pentru rezumat şi cuvintele cheie).
- pagina 4....n- textul lucrării, inclusiv ilustraţii, tabele, grafice, discuţii, concluzii, bibliografie;
Lucrarea trebuie să satisfacă cerinţele de standard ştiinţific şi formativ pentru cercetători. În funcţie de destinatarii lucrării, protocolul diferă sensibil, având caracter academic, de popularizare, ştiinţific sau informal.
- Titlul lucrării (în limbile română, engleză sau franceză)
- Cuvinte-cheie(în limbile română, engleză sau franceză)
- Rezumatul lucrării (în limbile engleză sau franceză)
- Textul lucrării, incluzând ilustraţii, tabele, grafice
- Discuii şi Concluzii
- Mulţumiri
- Bibliografie
Manuscrisul / Lucrarea în format electorinc va fi trimisă la următoarea adresă:
Editor şef: CIOBANU DORIANA
e-mail: doriana.ciobanu@revrokineto.com
Editor şef adjunct: Lozincă Izabela
e-mail: ilozinca@revrokineto.com
PROCESUL DE PEER-REVIEW
Manuscrisele vor fi revizuite riguros de cel puţin doi referenţi competenţi, astfel încât materialul să corespundă cu cerinţele unei reviste internaţionale. Apoi manusrcisul va fi trimise referenţilor revistei, luând în considerare tematica abordată. Redacţia va primi observaţiile referenţilor, aducând la cunăştinţa autorului modificările şi corecturile nevecare, astfel încât materialul să poată fi publicat. Procesul de recenzare durează aproximativ 4 săptămâni. Autorul va fi informat dacă articolul a fost acceptat spre publicare.
CONFLICTUL DE INTERESE
Toate posibilele conflicte de interese, precum şi lipsa acestora, vor fi menţionate de către autori. Dacă exisă resurse financiare, acestea vor fi menţionate în lucrare.
CRITERII DEONTOLOGICE
Prin apariţia unei lucrări în reviste, dreptul de autor se trece asupra revistei şi, ca atare, lucrarea nu mai poate fi trimisă spre publicare, integral sau parţial, unei alte reviste, decât cu acordul Comitetului de redacţie. De asemenea, revista nu publică lucrări apărute în alte reviste din ţară sau străinătate. Răspunderea pentru conţinutul ştiinţific al materialului revine în întregime autorului/ autorilor. Colectivul de redacţie asigură dreptul la replică, cu argumente ştiinţifice şi metodice corespunzătoare, exprimate într-un limbaj academic civilizat. Nicio parte a lucrărilor publicate nu va putea fi folosită, vândută, copiată distribuită fără acordul prealabil, scris al autorului şi numai cu respectarea Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.
RECLAME
Cererile pentru spaţiul de reclamă se vor adresa Clegiului Editorial al Revistei Române de Kinetoterapie.
Adresa: Str. Calea Aradului, nr 27, bl. P61, et. 5, ap.16, 410223, Oradea, Romania. e-mail: contact@revrokineto.com
Preţul unei reclame color, format A4, pentru anul 2010 va fi: 65 EURO pentru o apariţie şi 100 EURO pentru două apariţii. Costul publicării unui logo pe copertă va depinde de spaţiul ocupat.
TAXA DE ÎNSCRIERE
Revista Română de Kinetoterapie apare de două ori pe an. Accesul la ultimul număr al revistei (in extenso) şi al celor precedente este gratuit pe pagina web a revistei www.revrokineto.com. Autorii pot citi, descărca, copia, printa lucrările revistei.
Pentru cei care doresc varianta printată, preţul abonamentlui pe an este:
- 15 lei pentru cadre universitare, kinetoterapeuţi sau alţi specialişti ai domeniului
- 10 lei pentru studenţi
Pentru autori, taxa de publicare este:
- 65 lei pentru cadre universitare, kinetoterapeuţi sau alţi specialişti ai domeniului/ număr
- 30 lei pentru studenţi nivel master/ număr
Preţul pentru fiecare număr anterior al Revistei Române de Kinetoterapie, anterior anului 2009 este de 10 lei/ număr.
Pentru alte informaţii sau pentru înscriere on-line, se poate trimite mesaj la: doriana.ciobanu@yahoo.com
Descarcă versiunea digitală
Pentru a vizualiza versiunea digitală aveţi nevoie de Adobe Reader
Titlul revistei: Revista Română de Kinetoterapie
ISSN: 1224-6220
ONLINE ISSN: 2068 - 1712
Profil: revistă de studii, cercetări, recenzii
Editură: Editura Universităţii dein Oradea, recunoscută CNCSIS
Nivelul şi atestarea revistei: C CNCSIS
Anul primei apariţii: 1995
Periodicitate: bianual
Mai multe informaţii pentru înscriere apasă aici.
informatii pentru abonare
Abonare Revista Romana de Kinetoterapie
numar curent 28 / 2011
Revista Română de Kinetoterapie apare de două ori pe an. Accesul la ultimul număr al revistei (in extenso) şi al celor precedente este gratuit pe pagina web a revistei www.revrokineto.com. Autorii pot citi, descărca, printa lucrările revistei.
Pentru cei care doresc varianta printată, preţul abonamentlui pe an este:
- 30 lei pentru cadre universitare, kinetoterapeuţi sau alţi specialişti ai domeniului
- 15 lei pentru studenţi
Pentru autori, taxa de publicare este:
- 65 lei pentru cadre universitare, kinetoterapeuţi sau alţi specialişti ai domeniului/ număr
- 30 lei pentru studenţi nivel master/ număr
Preţul pentru fiecare număr anterior al Revistei Române de Kinetoterapie, anterior anului 2009 este de 10 lei/ număr.
Pentru alte informaţii sau pentru înscriere on-line, se poate trimite mesaj la: doriana.ciobanu@yahoo.com
Recomandări pentru redactare
Titlul lucrării
Din punct de vedere formal acesta trebuie să fie scurt şi concis, fără paranteze, abrevieri, să nu fie explicat printr-un subtitlu, să anunţe conţinutul şi caracteristicile dominante ale articolului.
Titlul se scrie cu majuscule, bold, centrat, font 14.
Recomandări pentru redactare
Cuvinte-cheie
Vor fi precizate 3-5 cuvinte cheie, italic, aliniate stânga, cu font 11. Ele trebuie să fie semnificative, să exprime esenţa demersului epistemic şi a conţinutului articolului şi să difere pe cât posibil de cuvintele din titlu.
Recomandări pentru redactare
Rezumatul lucrării
Acesta trebuie să informeze cititorul asupra esenţei conţinutului şi asupra contribuţiei autorului; trebuie să fie fidel textului, să nu depăşească 15-20 de rânduri sau 200 de cuvinte scrise cu font 12. El trebuie să fie cât mai informativ.
Rezumatul va cuprinde obiectivele lucrării, metodele noi utilizate, una sau mai multe concluzii edificatoare.
Recomandări pentru redactare
Textul lucrării
Textul trebuie să fie echilibrat ca volum al părţilor componente, să aibă o exprimare clară şi elevată, frazele să fie scurte, evitându-se propoziţiile negative, exagerările lingvistice.
Când tema studiată necesită o clarificare teoretică sau o discuţie teoretică pentru justificarea formulării ipotezei, în planul lucrării se poate afecta un capitol destinat discuţiilor datelor din literatură, încadrarea temei cercetate în contextul domeniului, aportul cercetării la clarificarea, precizarea unor aspecte, etc. Prima parte a textului cuprinde noţiuni care evidenţiază importanţa teoretică şi practică a temei, reflectarea acesteia în literatura de specialitate, scopul lucrării, obiectivele şi sarcinile acesteia, pe scurt. Dacă este necesară amintirea datelor anatomo-fizio-patologice acestea trebuie să fie scurte şi noi, prin conţinut şi prezentare.
Se recomandă pentru studii structurarea în următoarele secţiuni:
- Introducere – se arată pe scurt scopul şi raţiunea studiului. Se prezintă numai fundalul, cu un număr limitat de referinţe necesare cititorului să înţeleagă de ce a fost condus studiul.
- Material şi metodă – se prezintă ipoteza sau ipotezele alternative, se descriu pe scurt, planul şi organizarea cercetării, pacienţii, materialele, metodele, criteriile de includere-exludere, explorările, procedura precum şi metoda statistică folosită.
- Experimentele umane şi non-umane: Când sunt raportate experimente umane autorii trebuie sa precizeze dacă au fost 4 respectate standardele etice pentru experimentele umane după cum este specificat în declaraţia de la Helsinki, revizuite în 2000 (World Medical Association Declaration of Helsinki: ethical principles for medicalresearch involving human subjects. JAMA. 2000 Dec 20; 284(23):3043-5).
- Ilustraţiile şi tabelele vor fi inserate în text la locul potrivit, numerotate cu cifre arabe (Tabel 1,2 etc., scris deasupra tabelului sau Fig.1,2.etc. scris dedesuptul figurii), cu un titlu şi legendă însoţite de precizarea sursei exacte a citării (titlul lucrării\articolului şi primul autor). Imaginile, tabelele şi figurile trebuie să fie în format jpeg, de minimum 300 dpi. Figurile (desene, scheme) vor fi reprezentate grafic profesional. Fiecare fotografie va avea menţionat în subsol numărul, iar partea superioară a figurii - indicată cu o săgeată (dacă nu se poate deduce care este aceasta).
- Legendele ilustraţiilor - recomandă exprimarea rezultatelor în unităţi de măsură internaţionale şi în SI. Vor fi utilizate abrevierile acceptate internaţional. Se vor scrie cu caractere Times New Roman, 10.
- Rezultate – trebuie expuse rezultatele detaliate şi trebuie citate toate tabelele şi figurile în ordinea logică şi care trebuie să suplimenteze textul, nu să îl dubleze. Se subliniază numai cele mai importante observaţii şi nu comparativ cu rezultatele altora. Aceste comparaţii se fac la secţiunea discuţii.
Recomandări pentru redactare
Concluzii
A nu se repeta datele prezentate la rezultate şi nici nu trebuie prezentate date noi aici. Prezentarea concluziilor cercetării va fi realizat sintetic şi sistematic, autorul putând diviza acest capitol în funcţie de caracterul teoretic sau experimental al acestora. Autorul va evidenţia contribuţia cercetării la progresul teoriei şi practicii domeniului temei investigate. Discuţiile cuprind raportarea rezultatelor personale la datele de literatură. Vor fi subliniate aspectele noi relevate de studiu şi se vor discuta implicaţiile acestora şi limitele lucrării.
Lucrarea poate să prezinte un experiment, un studiu statistic sau să descrie o metodă sau tehnică specifică.
Analiza statistică – trebuie să fie clar specificate care teste au fost folosite pentru evaluarea datelor. Când datele sunt prezentate sub forma tabelară, testul statistic trebuie să fie indicate printr-o notă de subsol pentru fiecare test în parte.
Recomandări pentru redactare
Multumiri
Numai persoanelor care au adus o contribuţie semnificativă la studiu, dacă este cazul.
Recomandări pentru redactare
Bibliografia
Obligatorie pentru orice articol, se scrie conform Convenţiei de la Vancouver. Caracteristica ce diferenţiază stilul de scriere a referinţelor faţă de alte stiluri, este aceea că fiecare sursă citată va primi un număr de referinţă, în ordinea apriţiei în text.
Pentru citarea în text ale aceleiaşi referinţe se va folosi doar numărul respectiv. Biliografia va fi sortată în funcţie de numărul de referinţă (în ordinea apariţiei în text) şi nu în ordine alfabetică. Acest lucru va oferi cititorului posibilitatea de a găsi mai repede sursa detaliată în bibliografie.
Astfel, prima sursă citată va primi numărul 1, a doua sursă citată va primi numărul doi ş.a.m.d., numerele fiind scrise între paranteze drepte.
Bibliografia va cuprinde în ordine: autor, titlu articol, editor, numele publicaţiei, volum, număr, pagini, an de publicare. Din motive de spaţiu tipografic recomandăm autorilor ca în cazul în care sunt menţionaţi mai mult de 20 de indici bibliografici să furnizeze şi o bibliografie selectivă. În cazul citatelor, acestea se trec între ghilimele şi se indică numărul sursei şi pagina/ paginile.
Pentru cărţi se vor menţiona:
- numele primului autor, urmat de virgulă, apoi de iniţiala prenumelui şi numele şi iniţialele celorlalţi autori (între autori se pune virgulă).
- se scrie în continuare titlul complet (între autori şi titlul lucrării se pune punct), urmează editura şi locul apariţiei; urmate de pagină şi anul apariţiei. De ex:
- Sbenghe, T. Kinesiologie: Ştiinţa mişcării. Editura Medicală, Bucureşti, pp. 112, 2002
Pentru lucrările apărute în periodice, se vor menţiona:
- numele primului autor, apoi iniţiala prenumelui, urmat de numele şi iniţialele celorlalţi autori (între autori se pune virgulă), titlul articolului, titlul periodicului, locul apariţiei, paginile la care se află articolul studiat, anul apariţiei
Pentru un text nepublicat, se vor indica:
- numele autorului, iniţiala prenumelui, titlul lucrării scris italic, natura documentului (teză de doctorat, raport de cercetare, comunicare personală, etc), instituţia, locul apariţiei, anul apariţiei.
Pentru jurnalele on-line:
- Robinson D. The correlation between mutant plague virus forms and the host animal. SA Entomologist [Internet]. 2006; 3: 15 [cited 2007 June 10]. Available from: http://www.saentomologist.com/175- 2306/3/15
Pentru citări de website-uri:
- The South African Wild Life Trust [Internet]. [cited 2004 April 13]. Available from: www.sawlt.org/home-za.cfm
Răspunderea pentru conţinutul ştiinţific al materialului revine în întregime autorului/ autorilor. Colectivul de redacţie asigură dreptul la replică, cu argumente ştiinţifice şi metodice corespunzătoare, exprimate într-un limbaj academic civilizat.
Nicio parte a lucrărilor publicate nu va putea fi folosită, vândută, copiată distribuită fără acordul prealabil, scris al autorului şi numai cu respectarea Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.